Tenismanul român Victor Hănescu a declarat, sâmbătă, că sezonul 2009 a reprezentat unul dintre cei mai buni ani ai săi în circuitul ATP, iar pentru 2010 și-a propus urcarea în primii 20 în clasamentul mondial.
„A fost un an foarte bun, cred că unul dintre cei mai buni ani ai mei din circuitul ATP. Am ajuns pe locul 26 în lume, o poziție foarte bună, chiar dacă scopul meu era să ajung în primii 20. Acest scop rămâne valabil și îmi doresc și în 2010 să realizez acest obiectiv. Ma bucur că am terminat anul sănătos, fără accidentări, sunt mulțumit de felul în care am evoluat și am încredere că și 2010 va fi un an foarte bun. Crăciunul îl voi face acasă, iar de Revelion voi fi deja în Australia. Sper să mă relaxez și să încep cât mai bine anul 2010. Vreau să mă bucur de Crăciun și eu îmi permit să mănânc tot ce-mi place”, a precizat jucătorul român.
Hănescu a adăugat că are încredere că naționala de Cupa Davis a României poate reveni, anul viitor, în Grupa Mondială: „Suntem optimiști în ceea ce privește Cupa Davis. Avem o echipă tânără și sperăm să intrăm din nou în Grupa Mondială. Cred că vom avea și ceva meciuri mai lejere decăt am avut până acum”.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER